Lupu alimentar

|Pe mine m-au ales președinte de sindicat pe Complex de Cale Ferată Turda – Câmpia Turzii. Pe tot complexul, erau cam 2000 de angajați, sindicaliști nu mai știu câți erau. Înaintea mea, președintele de sindicat era scos din producție, se ocupa doar de rezolvarea problemelor sindicale, dar pe mine m-au lăsat în producție și făceam munca sindicală în paralel. M-am ocupat de înființarea unei cantine, de înființarea unei trupe de muzică ușoară, de acordarea de ajutoare celor care aveau nevoie, de multe lucruri. M-am implicat foarte mult încât imediat după Revoluția din 1989, angajații tot pe mine m-au ales lider de sindicat și așa am rămas până la pensionare, în 1997.

Cineva, nu mai știu cine, a avut ideea de a ne deschide și noi un punct alimentar în incinta remizei CFR de la Turda. Multe fabrici din Turda își făcuseră, prin anii 1980, câte un asemenea punct alimentar în incintă și angajații mai puteau cumpăra, acolo, alimente pe care nu le găseau în magazinele din oraș: salam, conserve din carne, portocale. Sigur, alimentele astea se găseau și aici, în magazinele din fabrici, numai din când în când, dar tot era ceva pentru că în oraș nu apucai să le cumperi niciodată. Am zis să facem și noi unul, mai ales că ceferiștii erau „a doua armată a țării”, deci partidul trebuia să ne aprobe cererea asta.

Am umblat pe la secretarul de partid de pe oraș (n.r. secretarul Partidului Comunist Român) cu cererea, am obținut aprobarea, am amenajat magazinul, am obținut avizele de la Sanepid, de toate m-am ocupat. Mai era doar problema aprovizionării cu alimente și a angajării unei vânzătoare și amândouă aceste probleme erau în responsabilitatea ICS (n.r. Intreprinderea de Comerț și Servicii) Alimentara Turda. Pentru asta m-am dus la Lupu, directorul de la ICS, i-am spus despre ce-i vorba, i-am arătat aprobările și l-am rugat să urgenteze deschiderea magazinului pentru că ceferiștii își doresc asta. M-a asigurat că în ziua următoare totul se va rezolva. A trecut ziua fixată, a mai trecut una și încă una, dar nu s-a întâmplat nimic.

După o săptămână m-am urcat pe bicicletă (numai cu bicicleta circulam) și m-am dus iar la Lupu. I-am reluat povestea, i-am amintit de promisiune, iar Lupu, ca să scape de mine îmi zice:

-      Du-te repede, că acum dau telefon să pornească mașina cu marfă și vânzătoarea. Astăzi deschidem magazinul”.

Am ieșit repede din birou, am luat bicicleta și am pedalat cu gândul să ajung înaintea mașinii cu marfă, să organizez deschiderea. Când am ajuns la remiză, mașina nu sosise. A trecut ziua aia, au mai trecut alte zile, iar m-am dus la Lupu, iar mă amăgea, mă mințea, iar pedalam repede să nu ajungă mașina înaintea mea... Dar, degeaba!

După nu mai știu cât timp de amânări și minciuni, s-a organizat o ședință de partid la noi, la CFR. A venit și secretarul de partid al Turzii, tovarășul Gergely. Printre alte discuții, am ridicat problema punctului alimentar:

-       „Tovarășe secretar, încercăm de nu știu cât timp să deschidem punctul

alimentar, avem toate aprobările, dar tovarășul Lupu de la ICS ne amână și ne minte. Ce putem face?”

Gergely pune mâna pe telefon, acolo în fața noastră, formează numărul lui Lupu și vorbește cu el:

-       „Alo, Lupule, ce se întâmplă cu punctul alimentar de la CFR?”

-       „L-am deschis de două săptămâni, tovarășe secretar, zice ăla.”

-       „Lupule, de ce minți? Eu sunt aici, la CFR și punctul alimentar nu-i deschis. Ai o jumătate de oră să trimiți mașina cu marfă! Ai înțeles?”

-       „Am înțeles, tovarășe secretar!”

Sigur, nu a putut deschide Lupu magazinul într-o jumate de oră, dar în ziua următoare era deschis, marfa pe rafturi, vânzătoarea la locul ei, iar ceferiștii foarte mulțumiți.

Am aflat că, după aceea, Gergely îl chema în fiecare dimineață pe Lupu la el, la birou. Lupu mergea cu frica teribilă că poate fi destituit sau arestat. Intra în birou, iar Gergely se uita scrutător la el și îl întreba:

-       „Lupule, ai băut ceva azi?”

-       „Nu am băut nimic, tovarășe secretar.”

-       „Ești liber!”

Și tot așa l-a frecat o vreme, știa că ăsta-i hoț.

La momentul deschiderii, mi s-a părut că punctul alimentar era o mare realizare. După aceea, când am văzut cum se înghesuiau oamenii când „se băga” salam sau fructe exotice, cum se înjurau și se împingeau, am fost îngrozit. Nu cred că am cumpărat niciodată aceste produse din acel magazin. S-a întâmplat așa cum se întâmplă în general în viață: oamenii te dezamăgesc.|

 

Mircea Lazăr, maistru electrician, Remiza CFR Turda (1969-1997)