„Dacă nu participi la ședințele de partid, ești un intrigant”

|Discutând astăzi cu martorii perioadei 1970-1989, despre relația dintre angajații fabricilor și Partidul Comunist, constatăm existența a două curente de raportare și de interpretare a temei în cauză. Astfel, o bună parte a acestora, poziționându-se pe o abordare ideologică a oricărei analize a trecutului imediat, ne prezintă o imagine „a normalității”, o comparație dintre „atunci” și „acum” în care ceea ce a fost este, invariabil, mai bun decât ceea ce este.

„Să nu credeți că era chiar așa de rău (în anii 1970-1980, n.n.). Pentru că dacă ai avut ceva probleme cu un maistru sau cu cineva din conducere, aveai la cine te plânge (la partidul Comunist, n.n.). Iar când ai ajuns acolo, cei din partid ziceau:

-       Păi nu degeaba a ajuns omul ăla la mine. Ia rezolvați-i problemele. N-are casă, n-are nu știu ce”.

Dar acum îți zice:

-       Cât îmi dai ca să te rezolv?”

Achim Ștefan, angajat Uzina Chimică Turda

Pe de altă parte, avem martori ai perioadei care cred că imixtiunea politică a partidului în relațiile de muncă și amenințările directe sau voalate ale Securității erau anormale și condamnabile.

„În anii 1970 influența Partidului Comunist în fabrici era mai redusă, dar în anii 1980 lucrurile s-au stricat. Totul era supus ordinelor de partid.

Pe mine m-au făcut membru de partid ăștia de la unitatea militară din Turda, când m-au dus în armată. Altfel nu mă înscriam în partid. Eu nu mă duceam la ședințe și m-au luat la rost tare mult. Ca să nu am probleme cu ei că mi-au angajat nevasta, copiii, că mi-au dat casă, mi-am cumpărat apartament personal. Nu am așteptat să-mi dea statul. Câștigam bine și am preferat să-mi cumpăr apartament. Am văzut cum, în ședințele de partid, secretarul de partid îi ataca foarte tare pe angajați: „Partidul v-a angajat soțiile, v-a dat apartamente, voi de ce nu vă îndepliniți norma de muncă, de ce nu participați la ședințe?”

Deci, eu mi-am cumpărat apartament și nu m-a mai durut capul de nimic, nu mă duceam la ședințele de partid. Numai că într-o zi, Miron, care era în Comitetul Partidului Comunist pe oraș, m-a luat la rost:

-       Măi Aurele, de ce nu vii la ședințe? Dacă nu participi la ședințele de partid ești un intrigant. Ca urmare eu am să te dau pe mâna Securității.

Când au fost alegeri pentru Comitetul de partid pe secție, m-am dus și eu pentru că altfel ne aduceau de acasă. Secretarul de partid pe secție, Edaru, a venit la mine, și m-a luat deoparte și mi-a zis:

-       Măi Aurele, hai la ședințe de-acum înainte, că dacă nu vii te dau ăștia pe

mâna Securității.

La următoarele alegeri de partid pe secție a venit și Gergely, secretarul de

partid pe oraș. El mă știa. A auzit de cazul meu și mi-a luat apărarea. S-a ridicat în picioare și le-a zis celor din comitetul de partid:

-       Ce aveți de fapt cu Feșnic ăsta, că eu îi cunosc toată familia? De ce să meargă pe mâna Securității? Pentru că nu vine la ședințele de partid? Dar voi ați vorbit cu el, l-ați întrebat de ce nu vine, ce probleme are?

El mi-a luat apărarea și am scăpat.

Dar ce a fost mai grav și m-a speriat a fost ce mi-a spus socrul meu care era milițian. I-am povestit ce mi se întâmplă, iar el mi-a zis:

-       Măi copile, du-te și vezi-ți de treabă, că și eu s-ar putea să dau în tine fără să știu. Că te arestează aștia, te bagă într-o cameră întunecoasă unde nu vezi nimic, iar înăuntru te așteaptă securiștii. Și poc, poc, îți dau la ficat, te lovesc cu picioarele, te bat și nu știi în veci cine te-a lovit. Te fac neom cât trăiești.

Astea se întâmplau aici, la Securitate, pe Rațiu. Tulai Doamne, când l-am auzit

pe socrul-meu că-mi spune astea, am zis că mai bine îmi văd de treabă. De atunci înainte, când era ședință mă mai duceam, mă mai făceam că sar gardul și uite-așa. Am scăpat să nu mă ducă la Securitate.

Dar nu a fost bine. Nu mi-au plăcut treburile astea deloc”.

Feșnic Aurel, sticlar suflător, Fabrica de Sticlă Turda (1965-2001)