A se descurca = a supraviețui. Adevărat sau fals?

|Adunăm, de la oameni obișnuiți, amintiri, opinii, reflecții despre viața cotidiană din anii 1970-1980, despre viața lor. Aceștia ne spun că se descurcau, că făceau troc și se bazau pe relații de familie sau prietenie pentru a-și asigura alimentele, că două-trei pachete de Bulgartabac (BT) rezolvau orice problemă. Dar atunci era mai bine!

„Referitor la situația asta că nu se găsea nimic, alimente sau țigări, să știți că nimeni nu a murit de foame. Asta pentru că fiecare dintre noi avea pe cineva, o rudă sau un prieten care era șef pe undeva. De exemplu, Emil știe că tatăl lui, care mi-a fost coleg, a avut un prieten, Buzan, care a fost director la IAS Bogata. Acolo aveau și carne și ouă și lapte, de toate. Ei, venea tatăl lui Emil și ne zicea:

-       Azi mă duc la IAS Bogata. La care, ce vă trebuie?

Noi îi ziceam ce doream: doi litri de lapte, două kilograme de carne de vită, 10 ouă etc. Și toată lumea avea, toată lumea se descurca. Nu se murea de foame atunci, dar acum se moare.

Altădată mergea la Zau de Câmpie. Tot așa, venea înainte și ne întreba ce vrem. Și când se întorcea, aducea duba plină de pești”.

Emilia Silaghi, fostă angajată a Cooperativei „Potaissa” din Turda

***

„În concediu se mergea prin sindicat sau care cum putea. În momentul în care cineva pleca, ceilalți cunoscuți apelam la el ca să ne aducă țigări. Niciunul nu cred că a venit din concediul de la mare fără câteva cartușe de țigări, de BT de exemplu. Aveam nevoie de astea pentru că dacă mergeam la un medic, chiar dacă nu îi duceam un cartuș, dar câteva pachete BT îi duceam. Sau un pachet de Kent. Deci, la mare se găseau țigări tot timpul.

Știu cazuri de oameni care s-au îmbogățit din asta. Erau în relații cu bulgarii, cu polonezii... Că era plin de polonezi care veneau expres pentru a vinde pe litoral. Și de acolo se aproviziona toată lumea. Se duceau oamenii și-și cumpărau.

La fel era și cu cafeaua, că și cu asta au apărut probleme la un moment dat. Nu se mai găsea cafea, se găsea doar năut și nechezol. Tot așa, de la mare ne cumpăram și cafea, pungi de un sfert de kilogram, apoi au apărut cele de o jumătate de kilogram și de un kilogram.

Deci, toată lumea se aproviziona mai ales în chestiuni de-astea, de mers la medic, dacă aveai de rezolvat o problemă, chiar și în instituția din care făceai parte... Altfel erai primit dacă scoteai ceva.  Asta era realitatea”.

Ioan Gabor, fost angajat al Combinatului Metalurgic Industria Sârmei Câmpia Turzii

***

„Lumea generalizează acum cu penuria de alimente în perioada comunistă.

Dar penuria asta a început de prin 1984. Lumea amestecă tot acum. În anii 1970-1980 au fost de toate, peste tot. Eu le-am spus la mulți că în 1975, dacă ieșem pe stradă să le spun că Ceaușecu nu-i bun, oamenii m-ar fi omorât. A fost atunci un boom economic care le-a permis oamenilor de rând, muncitorilor, să-și cumpere mașini, bunuri de folosință îndelungată și alte minuni. Că politica economică a fost defectuoasă și a trebuit să plătim după aceea oalele sparte, asta-i altă poveste”.

Emil Hălăștuan, fost angajat al Cooperativei „Potaissa” din Turda|