Râzând prin fabrici
|Fabrica a
însemnat clădiri, instalații, echipamente și cifre seci legate de costuri,
producție și profit, dar mai ales oameni. Iar aceștia au căutat să-și
îndulcească munca și rigiditatea programului apelând la umor. Martorii
perioadei 1970-2000 își amintesc multe glume și întâmplări cu tâlc.
„Maistrul
Metea lucra la Uzina Chimică din Turda. Într-o pauză de masă, la radio cânta
Gică Petrescu melodia aia „Un gondolier cânta o melodie” și un elev care era pe-acolo îl întreabă:
-
Domnule maistru,
ce-i aia o gondolă?
-
Măi băiete, cum
să-ți spun eu, este un fel de balalaică”.
Anonim,
angajat al Oficiului de calcul din cadrul Uzinei Chimice Turda între
1978-1998|
***
„Vidanja
lucra zi de zi din greu prin Uzina Chimică. Dar la sfârșitul unei luni, șeful
de echipă a observat că pe fluturașul de salariu lipseau două transporturi pe
care echipa le făcuse. Au organizat repede o ședință și s-a iscat o mare
răzmeriță pentru că nu au fost plătite toate transporturile... Șeful de echipă
s-a ridicat în picioare și a luat cuvântul:
-
Tovarăși,
uitați-vă, Tovarășul Gombași ne-a mâncat două mașini de c—t, nu
ni
le-a plătit!”
***
„La
Uzina Chimică, la electroliză, se dădea lapte la sticlă, ca antidot. Muncitorii puneau sticlele pe geam și fie beau
laptele acolo, fie îl acasă pentru că aveau copii sau mă rog... Dar de la o
vreme încoace tot dispărea câte o sticlă și nu se știa cine fură.
Într-o
zi, muncitorilor le-a venit ideea cum să-l prindă pe hoț. Au lăsat pe geam doar două sticle cu lapte, iar pe
celelalte le-au ascuns. În cele două sticle au băgat câte un pic de mercur și
și-au văzut de lucru. După un timp muncitorii din secție au observat că Marton
a dispărut. L-au căutat pentru că trebuiau să meargă pe sub celule, că aveau de
lucru acolo, l-au strigat și când au ajuns în zona grupurilor sanitare ăsta le
răspunde:
- Aicea-s,
nu mă puneți nemotivat! Nu mai beau lapte niciodată dacă scap acum.
Dar
s-a mai întâmplat și altceva în Chimice, tot pornind de la lapte. Cineva umbla la laptele care se dădea ca antidot.
Ridica frumos capacul ăla din staniol și freca sticlele cu ardei iute după care
punea capacele la loc. Când încercau săracii muncitori să bea lapte, îi usturau
buzele de nu mai știau ce să facă.
Numai
că cineva l-a găsit pe cel care umbla cu ardeiul iute. Și ce credeți că i-au făcut? I-au luat din dulap hainele
de oraș și i le-au înnodat, i-au prins găurile de la nasturi cu șuruburi... Și
cămașa și pantalonii. Vai de capul lui, că a trebuit să meargă în atelier să
taie cu bonfaierul șuruburile alea ca să își poată lua hainele pe el.
În
Chimice se folosea mult alcool etilic, spirt cum îi ziceam noi. Spălam cu el cisternele și îl mai foloseam la
fabricarea DDT-ului. Numai că în loc de un litru de alcool, în cisternă băgam
doar un pahar, iar restul îl beam. Mulți ani nu ne lua nimeni la întrebări
pentru că bem. Mai încoace, a apărut decretul prin care se interzicea băutura
în fabrică, iar atunci toată lumea amesteca alcoolul cu lapte. Stăteam la masă
cu paharul de lapte și nu se putea lega nimeni de noi. Numai când plecau
oamenii acasă se vedea că erau beți”.
Anonim,
angajat al Uzinei Chimice Turda între 1965-1998,
***
„Bătrânul
Săvan lucra la Fabrica de Ciment din Turda și-i plăcea să bea la serviciu. Își
ascundea sticla de țuică în spatele unui tablou imens, un pic înclinat, care-l
reprezenta pe Lenin. Tabloul era mare de tot, cât peretele și era în atelierul
mecanic. Bătrânul își punea dimineața felea de monopol acolo și mergea în
timpul zilei, lua sticla, trăgea căte-o dușcă, o punea la loc, iar mergea și
tot așa.
Cineva l-a pârât și problema lui Săvan
a fost ridicată în ședința de sindicat a fabricii. Liderul de sindicat s-a
ridicat în picioare și a expus problema în felul următor:
-
Dragi tovarăși,
avem aici o problemă gravă. Îl avem pe tovarășul Săvan
care dă un exemplu foarte prost. În
fiecare zi, el consumă alcool în timpul serviciului și mănâncă usturoi ca să nu
ne dăm seama. Mai grav, își ascunde alcoolul în spatele unui tablou care ar
trebui să ne fie sfânt, tabloul tovarășului Lenin. Ce aveți de spus, tovarășe
Săvan?
Săvan
s-a ridicat și a zis doar atât:
-
Tovarăși, eu numai
două lucruri vreau să vă zic: cine mănâncă usturoi, a
usturoi miroase, iar cine mănâncă
rahat, a rahat miroase.
Ședința
a fost suspendată pentru că toată lumea a început să râdă”.
***
„La
Fabrica de Ciment erau niște unguri de-ăia aflați înainte de pensionare. Era unul, Piști, tare glumeț și într-o zi
a făcut o glumă despre care s-a auzit în toată fabrica. Mortzi lucra la
sculărie, deci el stătea într-o cameră cu tot felul de scule și când aveai
nevoie de ceva te duceai la el, la gemulețul lui. Îi cereai ce-ți trebuia, el
îți dădea unealta respectivă, de exemplu o mașină de găurit, iar tu îi dădeai
marca, adică o bucată de tabă pe care era ștanțat numărul tău. Într-o zi, Piști
îi zice lui Mortzi:
- Măi
Mortzi, hai să râdem un pic de Arpi. Eu îl trimit la tine, după un polizor,
iar tu fii pregătit ca atunci când îți
bate la geam să-i arăți curul.
Mortzi
a fost de acord. Numai că Piști s-a înțeles și cu Arpi și ăsta s-a pregătit.
Când s-a dus la sculărie și a bătut la
geam, Mortzi a deschis și și-a pus curul în geam, Atunci Arpi fleoșc-fleoșc cu
pensula cu vopsea de ulei l-a pictat pe ăsta.
A
fost o distracție în toată fabrica ... Erau săriți de pe fix bătrânii ăia, tot
felul
de prostii făceau”.
Istvan Nemeti, muncitor al Fabricii de Ciment Turda între 1971-1983|
Comentarii
Trimiteți un comentariu