Alte poveşti

Această secţiune cuprinde povestiri care s-au întâmplat în mai multe fabrici, neîncadrându-le într-o secţiune anume.

|În fiecare fabrică erau „papagali”, „limbi ale Securității”. Erau cei care îi informau pe securiști despre ceea ce se întâmpla în fabrică. Este interesant că informatorii ăștia aveau o fizionomie pe care o cunoștea aproape oricine. A fost Bodoczi, Negrilă, au fost mai mulți. Când venea Lucacs (ofițerul de Securitate care răspundea de fabricile din Turda, n.r.), cei care erau informatori se dădeau pe lângă el. Așa putea să-i vadă și să-i cunoască oricine. Citiţi mai multe aici| 

|Oamenii își amintesc că prin fiecare fabrică, prin aproape fiecare atelier era câte un angajat mai ieșit din tipare, bun povestitor, amator de farse sau mare „băncar”. Minciudean era un astfel de personaj. Posesor al unei fantezii ieșite din comun care îi permitea să construiască scenarii fantastice pe care le prezenta cu pretenția că sunt reale, el crea probleme serioase prin toate inteprinderile pe unde muncea. Și asta pentru că ceilalți angajați se adunau roi în jurul lui și-i acultau poveștile, lăsând baltă munca. Citiţi mai multe aici|

|O temă care revine mereu și mereu în amintirile celor care au lucrat în industrie este aceea a furtului din fabrici. Furtul din fabrică era perceput de angajați ca un fapt de normal și just pentru că fabricile erau ale statului, iar statul era al „celorlalți”, al celor care conduceau, era dușmanul lor. Citiţi mai multe aici|

|Într-o lume destul de cenușie în care televiziunea și cinematograful serveau populației porții substanțiale de propagandă în loc de divertisment, angajații fabricilor care știau să producă spectacol, să-i ajute pe ceilalți să uite pentru o clipă de urâtul din jur, reprezentau puncte irezistibile de atracție. Minciudean, vulcanizator pe la „Comunale” și prin alte fabrici,  era un astfel de om. În primul rând povestitor, el era și vânător și motociclist pentru că - nu-i așa? – povestea trebuia să se bazeze pe experiențe reale. Citiţi mai multe aici|

|„Eram maistru la Cooperativa Potaissa, la secția de tâmplărie. Prin 1978, într-o duminică, a avut loc o explozie într-o hală a tâmplăriei. Nu s-a găsit cauza exactă a exploziei, nici pompierii nu au putut să spună ce s-a întâmplat. Probabil că vaporii de lac au fost de vină, dar nu știm cum a fost. Hala era închisă cu lacăt, afară era paznic, deci nu a fost vorba de un accident provocat de un om. Citiţi mai multe aici|

|Şi astăzi, când îl auzim pe tata vorbind despre el cu mândrie (eram ,,preşedinte de sindicat pe complex de cale ferată’’), ne dăm ochii peste cap împreună cu mama la auzul titulaturii care îl făcea pe tata atât de fericit, deoarece, sub aparenţa pompoasă se ascunde, de fapt, ceea ce îl definea: iubirea de oameni. Era atât de bucuros că a înfiinţat cantina, chioşcul pentru care obţinea bunătăţi greu de procurat, organiza balul C.F.R. la 6 februarie, etc. Citiţi mai multe aici|

|Fabrica a însemnat clădiri, instalații, echipamente și cifre seci legate de costuri, producție și profit, dar mai ales oameni. Iar aceștia au căutat să-și îndulcească munca și rigiditatea programului apelând la umor. Martorii perioadei 1970-2000 își amintesc multe glume și întâmplări cu tâlc. Citiţi mai multe aici|

|Adunăm, de la oameni obișnuiți, amintiri, opinii, reflecții despre viața cotidiană din anii 1970-1980, despre viața lor. Aceștia ne spun că se descurcau, că făceau troc și se bazau pe relații de familie sau prietenie pentru a-și asigura alimentele, că două-trei pachete de Bulgartabac (BT) rezolvau orice problemă. Dar atunci era mai bine! Citiţi mai multe aici|