Fabrica de Sticlă

Fabrica de Sticlă din Turda a luat fiinţă în anul 1921, principalul fondator al Fabriicii fiind Banca Centrală pentru Industrie şi Comerţ S.A., cu sediul în Cluj (care a elaborat şi publicat un prospect de constituire).

Construirea fabricii a început în toamna anului 1921, intrând în probe tehnologice în august 1922, astfel încât o lună mai târziu a început producţia.

Din documentele cercetate mai rezulta că, în decembrie 1921, concomitent cu desfăşurarea lucrărilor pe şantierul fabricii, s-a început construirea locuinţelor pentru lucrătorii calificaţi veniţi de peste hotare, în calitate de specialişti în fabricarea sticlei, din ţări cu tradiţie în acest domeniu de activitate, cum erau: Germania, Polonia, Cehoslovacia,, Italia, etc.

La începutul activităţii fabricii, au funcţionat două cuptoare mici în care se producea sticla verde. În urma bilanţurilor făcute de Consiliul de Administraţie asupra rezultatelor obţinute la capitolul beneficii, văzându-se că rentabilitatea este asigurată din plin, s-a hotarat, la sfârşitul anului 1923, să se construiască înca un cuptor. Din acel moment, 3 cuptoare realizau o producţie de 2,5 t zilnic, obţinându-se, de această dată, sticla albă.

Până în anul 1927, erau date în fucnţiune 5 cuptoare, dublându-se astfel producţia obţinută în 1924.

Paralel cu construirea cuptoarelor de topit sticla, au fost puse în funcţiune şi cuptoarele de recoacere, s-au construit ateliere de finisare, şlefuire, sculptare, pictare. Aceasta dezvoltare a condus la înfiinţarea unui atelier de samotare pentru fabricarea produselor refractare (blocuri, cărămizi, etc.).

Până în anul 1929 s-au realizat sporuri de producţie, intrarea în criză a dus la sistarea lucrărilor de investiţii, iar producţia a înregistrat cele mai mari scăderi. În anii 1930 - 1932, criza s-a agravat, atingând punctul culminant la mijlocul anului 1932, după care au apărut semne de înviorare şi depăşire a stadiului de criză.

Analizând evoluţia forţei de muncă, constatăm că în ziua în care fabrica a început prima producţie erau aproximativ 300 de oameni. La sfârşitul anului 1922 s-a ajuns la 374. Sticlarii specializaţi la acea dată erau formaţi din: polonezi, germani, cehoslovaci, italieni, în total mai puţin de 50.

În 1926, numărul salariaţilor a sporit la 615, din care 509 erau români şi numai 106 erau străini. În anul următor s-a ajuns la 850 de angajaţi (peste 750 români) iar în 1928, din totalul sticlarilor calificaţi, 30% erau români.

La sfârşitul anului 1933, se realizase o producţie de 4271 t. Începând cu anul 1934, activitatea fabricii s-a concentrat asupra perfecţionării instalaţiilor vechi şi a construirii de noi agregate, ca urmare a marilor comenzi pe care le aveau de onorat.

În anul 1936, a inceput construirea unei secţii de geamuri care, în acelaşi an, a şi intrat în producţie şi a funcţionat până în anul 1938.

Construirea de obiective noi şi sporirea numărului de salariaţi au facut ca producţia fabricii să crească de la 6,3 milioane kg, în 1940, la peste 8,5 milioane kg, în 1941. 

Cu toate greutăţile cauzate de război, în anul 1941, s-a obţinut cea mai ridicată cifră de afaceri de la înfiinţare, până în acel an.

După anii 1944, întreaga muncă de refacere a fabricii şi de repunere în funcţiune a utilajelor au dus la sporirea numărului de salariaţi, care, în 1945 era de 1135, în 1946 de 1350, iar în 1947 de 1443.

Perioada 1949 - 1965 este caracterizată prin creşterea capacităţilor existente, ca urmare a înzestrării cu utilaje noi, mecanizarea şi automatizarea unor procese tehnologice:
- prima instalaţie automată de tras tuburi de sticlă, din ţară;
- 10 maşini de confecţionat fiole;
- prima linie automată de fabricat butelii;
- doua maşini automate pentru fabricarea flacoanelor din tuburi de sticlă;
- instalaţie pentru fabricarea oxigenului, necesară prelucrării la flacără;
- 18 maşini Couquelet, pentru fabricarea fiolelor.

Perioada 1966 - 1968 este caracterizată prin reconstruirea totală a întreprinderii în cadrul modernizării şi sistematizării, aşezarea procesului tehnologic într-un flux continuu, şi construirea unui atelier-şcoala modern.

Perioada 1969 - 1971 marchează o dezvoltare a capacităţilor de producţie, prin înzestrarea întreprinderii cu maşini automate, cu caracteristici tehnice superioare. (sursa: Fabrica de sticlă

_________________________________________________________________________________
|Am lucrat mulți ani la Fabrica de Sticlă din Turda. Făceam pe-acolo și tot felul de trăznăi, glumeam unii cu alții… Ce să facem, ne mai și distram.

Ne plăcea să râdem de femeile astea, mai reduse, așa, sau cum să le zic. Lucrau la operații de-astea unde nu trebuiau să gândească. De exemplu, unele aveau de supravegheat formele după ce turnam în ele pasta de sticlă. Turnau apă în formă și după un anumit timp, când sticla se răcea, desfăceau forma. Citiţi mai multe aici.|
_________________________________________________________________________________

|Condițiile de muncă din Fabrica de Sticlă Turda erau foarte grele. Sticlarii lucrau în fața cuptoarelor de topit sticla în care temperaturile erau de 1650-1800º C. Căldura era și mai năucitoare în timpul verii când și temperaturile de afară erau foarte mari. Lucrau 6 ore pe zi în fața cuptorului încât curgea sarea pe ei mai tare ca la Durgău. Unii spun că meseria de sticlar este cea mai grea meserie din lume. Citiţi mai multe aici.|

_________________________________________________________________________________

|Am fost în Cehoslovacia în vremea lui Ceaușescu. Casierul de la Fabrica de Ciment Turda, care era și el în delegație, mi-a zis:

-       Domnu Cimerdean, hai cu mine, că vreau să-mi cumpăr un obiect de cristal din magazin.

Ne-am dus în magazin unde și-a ales o vază evazată cu fundul plin, gheață, cum se numea. Eu fiind de meserie, am văzut că în fundul vazei era o bulă mică, mai mică decât gămălia unui ac. Când am întors-o invers, cu fundul în sus, bula era cât o boabă de porumb, era ca o lupă. I-am zis: Citiţi mai multe aici.|

______________________________________________________________________________

|Astăzi vizitele sau munca în străinătate sunt la ordinea zilei, au intrat în firescul vieții. Nu așa stăteau lucrurile în anii 1970-1980, când ieșirea cuiva peste graniță în Occident, era o întâmplare capitală de care oamenii își aduc aminte și peste zeci de ani. Cum putea ajunge un sticlar din Turda în Germania Federală? „Am fost în Germania, la Frankfurt, la o expoziție internațională, împreună cu directorii și cu cei care au făcut contractele între fabrica noastră și străini. Citiţi mai multe aici.|

______________________________________________________________________________
|În comunism oamenii au găsit diverse strategii de supraviețuire. Agregarea în mici grupuri sociale în care să se simtă protejați și recursul la poantă și banc au fost unele dintre acestea. „În fabrică obișnuiam să facem câte o masă cu ocazia zilelor de naștere, când se căsătorea un copil, când botezau un copil, la tăiatul porcului- în mod deosebit. Citiţi mai multe aici.|
______________________________________________________________________________
|„Vă povestesc ca să înțelegeți cât de frică ne era să vorbim și câtă lașitate era din partea celor care aveau funcții de conducere. Prin 1984-1985 ocupam o funcție de șef de birou programare și planificare a producției la Fabrica de Sticlă Turda. Un post destul de greu pentru că fabrica avea 5 secții de producție, inclusiv un cuptor-școală. Citiţi mai multe aici.|
______________________________________________________________________________

|Tehniciana se uită oripilată la șeful de cadre care, cu câteva secunde înainte, îi spusese:

-          Tovărășico, postul tău a fost ocupat ! Ai venit prea târziu ! Dă- mi contractul și-ți dau

în schimb negație ! Poți să faci apoi ce vrei !

 Tânăra se dezmetici și zise:

-          Tovarășe șef de cadre, în contract scrie să mă prezint la întâi august ! Am venit

conform cerințelor !

                Șeful de cadre, bățos:

-          Ți-am spus, ai venit prea târziu ! Postul s-a ocupat încă de la întâi iulie ! Am avut

nevoie urgentă de un tehnician ! Citiţi mai multe aici.|