Un hoţ bine crescut
|Întâmplările anecdotice de la ”Grădina
de bere” i-ar fi putut aduce acelei terase renumele de ”Grădină cu snoave”. Dar
economia ”originală” de piață instaurată în România în locul defunctului sistem
economic socialist, supercentralizat în ultimii ani ai regimului ceaușist, a
ras de pe fața pământului și terasa ”de la sensul giratoriu” de unde mușteriii
bodegii puteau admira panorama Pieței Romane (pe atunci Piața Ecaterina Varga).
După ce a mai rezistat tranziției vreun deceniu ”Grădina de bere” și-a trăit agonia,
travestită în discotecă, pentru a-și da obștescul sfârșit sub șenilele
buldozerelor ale căror lame, aliate cu ”tranziția” au făcut-o una cu pământul.
Dar ”Grădina de bere” a rămas în
memoria colectivă a turdenilor, mai ales a celor trecuți de a doua tinerețe,
care și-au tocit ”balamalele” prin fabricile Turzii, unde își câștigau ”pâinea
cea de toate zilele” și și-au spălat ”rugina” ce se depunea pe încheieturi, cu
câte o halbă ”rasă” în viteză sau ”povestită” pe îndelete, după cum erau
mușteriii și împrejurările.
”Stan-pățiții” întâmplărilor de la
Grădina de bere nu se sfiau să-și povestească experiențele, din cauza cărora,
la început au plâns, dar la amintirea cărora îi pufnea râsul. Și, pentru a
aplica întocmai dictonul ”Cine face ca mine, ca mine să pățească” personajele
principale ale întâmplărilor le istoriseau, mai ales colegilor de muncă, spre
hazul acelora.
În vestiarul atelierului electric de la
Cimentul ”o mare figură de om a povestit cum a băut el la Grădina de bere de la
ora 14 până pe înserat”. Atenție: S-a pornit Emilia. Ascultați, numai: ”A tot
avut (n.r: eroul nostru) comeseni care i-au ținut companie”. Dar aceia au
plecat, rând pe rând, până ce vașnicul luptător cu halbele de bere a rămas
singur-singurel în bodegă.
După halbele de bere răpuse, în fața
aprigului băutor se ridica o altă problemă. Venise la crâșmă cu bicicleta, dar
starea în care se afla, după crâncenele lupte purtate pe ”frontul berii” nu-i
permitea să se retragă de pe câmpul de bătălie împreună cu ”calul”. Conștient
că abia se purta pe el însuși, cimentistul a realizat că bicicleta devenise o
povară pentru el, în împrejurările date.
Dar, dacă se spune că există un Dumnezeu
al bețivilor, care-i ajută să ajungă teferi acasă, chiar după întâlnirile
neprogramate cu stâlpii de pe marginea drumului sau cu gropile din caldarâm,
pesemne că, pentru menținerea echilibrului și la acest capitol, un drăcușor
mic, de altfel simpatic, își face și el de cap. Pe când se bălăbănea în stânga
și în dreapta, pe lângă bicicletă, vehicul pe care berea îngurgitată cu sârg
l-a transformat într-o dilemă, stăpânul acesteia observă că cineva i se adresa
pe un ton superpoliticos: "Domnule, dumneavoastră nu puteți folosi bicicleta
acum. Mai mult decât atât, vă va fi chiar greu să o duceți acasă! Vă rog
frumos să mi-o dați mie până mâine, când am să v-o înapoiez intactă! Că sa nu
vă îndoiți de bunele mele intenții, vă scriu aici adresa unde mă găsiți și,
dacă până mâine, la ora 9, la pauza de masă, nu v-o aduc, mă puteți căuta!". Electricianul de la Cimentul i-a dat tânărului bicicleta, fericit că mai
existau asemenea oameni de ispravă, săritori în ajutorul semenilor lor, tocmai
când aceștia se aflau la o mare nevoie.
Cum a doua zi tânărul nu s-a făcut
văzut la Cimentul, nici înainte și nici după pauza de la ora 9, omul şi-a
amintit de biletul cu adresa. Acolo scria citeț: strada Bihorului (azi Ștefan
cel Mare), numărul 7. Fericit că adresa se afla în apropierea fabricii, s-a dus
glonț acolo. În acele timpuri, pe strada Bihorului la nr. 7, aproape vizavi de
poarta 1 de la Cimentul, funcționa un magazin Moto-Velo, cel de lângă fabrica
Electroceramica. Vajnicul luptător cu halbele de bere găsea la sigur o
bicicletă acolo. Numai că nu pe a sa, ci una nou-nouță, ce totuși avea un mare
defect: nu se dădea dusă din magazin decât contra cost!
Și uite așa, povestea spusă la ceas de
seară de ”Șeherezada de la Cimentul” m-a ținut treaz până după miezul nopții, cât
a durat prelucrarea și redactarea textului inițial. După ce mi-a provocat
insomnii ”șeherezadiene”, buna mea amică Emilia Neag s-a pregătit să își culce
nepoata. Noroc că Ana nu a ajuns încă la vârsta la care poveștile pot provoca
insomnii. Deocamdată, plătește unchiu-său birul acesta!|
Comentarii
Trimiteți un comentariu