Noul loc de muncă

|Directorul Fabricii de Ciment se învârtea în biroul său ca un leu într-o cușcă. Simțea că se sufocă. Omul său din Ministerul Materialelor de Construcții de la București îi telefonase cu cinci minute în urmă că persoana cunoscătoare de limbă engleză, care urma să însoțească utilajele și delegația din Marea Britanie, primise personal ordin de la tovarășul ministru pentru altă acțiune. Omul se scuzase și îi propusese să caute un vorbitor de limba engleză în întreprindere. Directorul înjură urât în gând, iar apoi cu voce tare spuse:

- Mama lor de mitici! Tot timpul așteaptă cadouri, pentru orice servicii, însă când ajung la greu îți întorc spatele și găsesc o mulțime de scuze! Mama lor! mai spuse odată directorul și o sună apoi foarte nervos pe secretară. Femeia, trecută de a doua tinerețe, era încă frumoasă. O alesese chiar soția lui, care era foarte geloasă și care se temea că odată ajuns într-o funcție înaltă să nu o părăsească, așa cum era moda printre activiștii de partid și șefii de instituții. Secretara intră rapid în cabinetul directorului întrebând:

-  Tovarășe director, s-a întâmplat ceva în fabrică sau vă este rău?

Directorul, nervos, strigă:

- Pe dracu! Ăștia de la minister m-au lăsat baltă. Știi dacă la noi aici este cineva care vorbește foarte bine engleza? Căci trebuie precum bine știi, să sosească capitaliștii ăia din Anglia cu noile utilaje și... cum ne vom descurca noi?

Secretara își enumeră în minte pe toți cei care știu o limbă străină, însă, nu era nici unul vorbitor de angleză. La dracu! își zise ea, directorul va deveni și mai nervos. Așa că răspunse cu o voce mieroasă:

-          Tovarășe director, nu vă mai agitați! Să nu vă faceți rău! Nu cunosc pe nimeni să știe engleza, dar sunt câțiva care vorbesc foarte bine maghiara,  franceza, germana și chiar rusa.

Directorul strigând:

-          Femeie, nu pricepi că este nevoie urgentă de un vorbitor de limbă engleză?

Secretara, presată de nervozitatea directorului:

-          Tovarășe director, să împrumutăm de la o școală din oraș un profesor de limba engleză!

Directorul, uimit de raționamentul secretarei, zise:

Tovărășico, cine crezi că-și lasă oamenii pentru câteva luni bune cât va dura montarea noilor utilaje să-și părăsească școala? Dă un telefon la șeful cadrelor!

Femeia ieși rapid din cabinet, formă numărul de telefon al șefului de cadre și, cu o voce de acum speriată, spuse:

-          Tovarășe șef de cadre, urgent să te prezinți la tovarășul director, căci este prăpăd! Urgent!

Șeful de cadre trăia cu impresia că el este ”Dumnezeul fabricii”, deoarece în egală măsură era atât omul partidului, cât și al securității statului. El se oftică de faptul că directorul îi ordona prin secretară să se prezinte de urgență la el. O vorbă să spun unde trebuie și zboară din funcție ”cum ai zice pește!”  ”S-a prostit  și ăsta. Îl crezusem mai deștept! își zise el. Dumnezeule mare, ăștia când ajung într-o funcție importantă încep să-și facă de cap.” Își aminti că celălalt director se încurcase cu fâșneața de secretară, își părăsise familia și postul și plecase chiar din oraș, după un proces urât de divorț. ”Ăștia-s nebuni! Oare ce-i trebuie prostului ăluia? se întrebă el, în timp ce-și îmbrăca sacoul. Umbla îmbrăcat elegant, așa cum primise ordin de la șefii lui, pentru a da un exemplu muncitorilor. Se uită în oglinda din anticameră și, plin de sine, se îndreptă spre biroul directorului întrebându-se încă o dată ”oare ce o mai vrea, deșteptul ăla?! ”

În tot acest timp directorul se perpelea în biroul său, așteptându-l pe șeful de cadre, care știa unde este așezată și toaca-n cer, însă care nu se grăbea.

În momentul când șeful de cadre intră în anticamera biroului directorului, secretara apăsă cu toată forța pe sonerie. Cadristul se uită mirat la femeie, gândindu-se că ”ăștia au înnebunit de tot!”

Intră bățos în cabinetul directorului mârâind printre dinți un ”Bună ziua, tovarășe!” apoi nu mai așteptă să fie poftit, ci se trânti într-un fotoliu, vrând astfel să-i demonstreze directorului superioritatea pe care nu o avea.

Directorul se lumină la față când îl văzu, nu-i luă în seamă atitudinea și aproape că strigă, de agitat ce era:

-   Tovarășe, ce ți-a luat atât de mult timp ca să ajungi aici? Te aștept cu nerăbdare de un sfert de oră! Avem o problemă urgentă care trebuie rezolvată!

Șeful de cadre se uită curios la director și se gândi că acesta ”iar face din țânțar armăsar” așa cum îi era felul, apoi întrebă cu o voce slabă din care răzbătea plictiseala:

-Tovarășe director, ce s-a mai întâmplat?

Directorul, foarte agitat, spuse:

-   Din clipă în clipă trebuie să sosească delegația capitaliștilor englezi cu utilajele, iar noi n-avem translator!

Șeful de cadre îl privi uimit pe director și zise:

-   Păi nu ați spus încă de acum o lună că totul este aranjat? Că omul dumneavoastră de la Minister a rezolvat problema? Și acum veniți cu o asemenea veste rea?

Directorul simți reproșul din vocea șefului de cadre, se făcu mic și spuse cu un accent plângăreț :

-          Și noi ce ne facem, acum?

Șeful de cadre se uită ironic la director și răspunse:

-          Ce vei face dumneata? Vei zbura din funcție! și se gândi că-i pare într-un fel rău, fiindcă acesta se sfătuise cu el în orice problemă. O vorbă dacă spunea unde trebuia și ”adio direcțiune!”

            Directorul devenit acum foarte speriat, îl rugă:

-Tovarășe șef de cadre, nu cunoști dumneata, care le știi pe toate, un angajat vorbitor de limbă engleză? Te rog să te gândești!

Șefului de cadre îi merse la inimă teama directorului și se hotărî să-l ajute, căci doar amândoi erau ”oamenii de încredere ai regimului!”

Se uită încă o dată cu milă la directorul ce stătea prăbușit în fotoliu și spuse:

-Tovarășe director, ce noroc ai dumneata cu mine! În seara asta nu ai mai fi fost director! Se poate să gafezi așa? Uită-te la dumneata, tremuri tot și nu știi ce să faci! Te voi salva eu! Să nu uiți cât vei trăi acest lucru!

Directorul se uită la el ca un câine bătut. Ar fi putut să strige la el, să-l înjure de toți dumnezeii, însă acest om, foarte periculos în funcție, îl ajuta. Bâlbâindu-se, spuse aproape șoptit:

-Îți mulțumesc! Îți mulțumesc! Nu voi uita toată viața binele pe care mi-l faci! Îți mulțumesc!

Șeful de cadre, scârbit deja, îl întrerupse zicând:

- Este un popă papistaș, care a studiat în Anglia și care a fost foarte bogat. De o jumătate de an s-a întors de la închisoare, după ce a făcut și ”canalul” și l-am angajat la încărcat sacii de ciment în vagoane. Este harnic și nu vorbește cu nimeni. Îl țin prin oamenii mei sub observație. La prima greșeală zboară la gherlă!

Directorul simți cum renaște și întrebă:

-          Unde este bogătanul acum?

Șeful de cadre, important:

-La lucru! Să mergem să-l vedem!

Amândoi au ieșit din birou, primul șeful de cadre, ceea ce a uimit-o pe secretară și s-au dus la rampa de încărcare.

Acolo, directorului i-a fost arătat un muncitor de talie mijlocie, nici gras, nici slab, cu mustață, care muncea de zor, neuitându-se la nimeni și la nimic.

Directorul îl întrebă pe șeful de cadre:

-Știi cum îl cheamă?

 Șeful de acum și mai important:

-Da, știu! Apoi îi făcu semn șefului de echipă, omul lui se gândi directorul, care veni în fugă:

- Să trăiți! Cu ce vă pot fi de folos?

Șeful de la cadre:

-Trimite-l pe popă, aici, la noi!

Omul de încredere fugi, îi șopti ”popii” ceva la ureche, acesta lăsă jos sacul de 50 de kg. plin cu ciment, se scutură de praf și se îndreptă spre cei doi. Când ajunse aproape de ei directorul, grăbit, fiindcă îl ardea focul la degete, îl întrebă:

-          Știi engleza?

Omul îl privi cu atenție și răspunse:

-          Da! Foarte bine!

Directorul îi spuse:

-          Bravo! Rămâi aici! Așteaptă-ne puțin! și-l trase după el pe șeful de cadre, câțiva pași mai departe, șoptindu-i:

              -   Este omul nostru! Ce trebuie să facem? Șeful de cadre răspunse zâmbind ironic:

              -   Eu vi l-am dat! Faceți ce vreți cu el! și plecă, lăsându-l pe director să se descurce singur.

             Acesta, ușurat de acum, îi spuse omului:

-          Hai cu mine!

Ceilalți muncitori au privit mirați cum colegul lor mergea la doi pași în urma directorului prin curtea fabricii.

Directorul ajuns în cabinet a chemat-o pe secretară și, cu o voce puternică și sigură, a dat indicațiile de rigoare:

-          Ți-l dau în grijă! Să facă o baie, apoi ia mașina mea, du-l la frizer, apoi cumpără-i tot ce trebuie: haine, pantofi, cămașă, cravată și în două ore să fii cu el aici, la mine în birou!

            Femeia se uită speriată la șeful ei direct, crezând că a înnebunit, apoi se conformă ordinului.

            După două ore bătea la ușa directorului, însoțită de un domn, pe care aproape era să nu-l recunoască. Mulțumit, îl invită în birou și-i spuse:

-          De azi înainte vei lucra la biblioteca fabricii ca traducător și translator. Când vor veni englezii vei spune că ai învățat limba lor înainte de război, muncind în Anglia. Să fii foarte atent! De felul cum te vei comporta depinde viitorul tău și al familiei tale! Ai înțeles? Vom fi cu ochii pe tine!

            Omul se uită speriat la director, însă în sinea lui era bucuros, deoarece scăpase de chinul de pe rampa de încărcare a sacilor și spuse:

-          Tovarășe director! Voi fi așa cum îmi cereți! Fiți fără nici o grijă! Apoi salută și plecă la noul său loc de muncă.

Rodica Miorica Bocoș|