Orice naș își are nașul

|Maistrul principal de la uzină se uita dezolat de ceva timp la muncitorul care stătea prăbușit pe un scaun în birou. Îl simpatiza pe acest tânăr încă de la cursul de calificare în meseria de sticlar. Era isteț, îndemânatic, ascultător, harnic și chiar plăcut. Fusese unul dintre cei mai buni oameni pe care îi calificase în meserie de-a lungul timpului, iar acum era de nerecunoscut.

 Maistrul rememoră ceea ce se întâmplase cu un sfert de oră în urmă. Congestionat și suflând greu urcase în biroul său chiar șeful de cadre. Omul era foarte furios și încă din ușă strigase:

-          Să-l chemi aici la mine, pe cutare! Acum! Prăpăditul și nemernicul ăla este la

lucru, nu? Acum să vină! Maistrul strigase o femeie de serviciu și-i spuse să-l trimită pe tânăr la el în birou. Fără să se așeze, șeful de cadre se plimba ca un leu în cușcă de nervos ce era. Maistrul se uită la el, zicându-și în gând:

-          Doamne, ăsta s-a îngrășat peste măsură în ultima vreme! Parcă este un satelit

 sovietic!

          În acel moment bătuse la ușă tânărul muncitor. Maistrul zise cu glas blând:

-          Intră!

Omul intră și se schimbă la față când îl văzu pe șeful de cadre. Nici nu mai apucă să

salute, căci, de nerăbdător ce era, șeful de cadre, urlase:

-          Nemernicule, prăpăditule! Pe mine ai vrut tu să mă păcălești? Știi cu cine te-ai

pus? Te-am angajat pe tine și pe nevasta ta că mi-a fost milă de voi, sărăntocilor! Și acum ți-ai dat arama pe față! Așa se întâmplă întotdeauna: ”Faci bine și ești răsplătit cu rău!” Să piei din ochii mei și din fabrică!

           Apoi se întoarse spre maistru spunându-i:

-          În cel mult trei zile îi faci lichidarea lichelei ăsteia! Să nu-l mai zăresc pe aici prin fabrică! Apoi plecase strigând și trântind ușa:

-          Să nu-l mai văd! Așa încât muncitorii din secție s-au uitat mirați la el.

Iar acum, maistrul aștepta ca muncitorul să-i spună ce se întâmplase. Un gând nu-i dădea pace: ”Sigur tânărul apelase pentru ceva la șeful de cadre și nu-și respectase promisiunea! iar șeful era recunoscut că se răzbuna crunt pe oamenii care-l trădau, iar pe la colțuri se șoptea că este un mare amator de ”mită!”

Îi umplu tânărului un pahar cu sifon și i-l întinse, spunându-i cu blândețe:

-          Bea și liniștește-te! Apoi să-mi povestești ce s-a întâmplat ca să încerc să te ajut!

Știi că te apreciez și te simpatizez! Îmi aduci aminte de mine, când, tânăr fiind, am ajuns la fabrica de sticlă, grație inginerului șef, care era de la noi din sat și acum sunt responsabil peste cea mai mare și mai importantă secție din fabrică-uzină.

Încet, încet tânărul își revenea. Se uita cu speranță la maistru. Îl știa de om cumsecade, era omenos cu toți angajații, chiar dacă era un șef sever în ce privește ordinea și disciplina. Nici nu se putea altfel.

Cu voce slabă, tânărul muncitor începu să povestească:

-          Tovarășe maistru, eu, după cum bine știți, sunt copil de la țară crescut cu frică de Dumnezeu, însă acest om este de o lăcomie de nedescris. Dar, să revin la începuturi. La terminarea stagiului militar m-am căsătorit, iar nevasta m-a tot îmboldit să las Ceapeul și să mă angajez într-o fabrică. Aveam un vecin care lucra la Sticla și făcea naveta. L-am întrebat cum se face să mă angajez, iar el mi-a spus că va merge să-l întrebe pe cel care l-a angajat și pe el. a mai spus că o să mă coste. După câteva zile m-a chemat la el și mi-a spus:

-” Lică, ți-am aranjat ! Luni dimineața vii cu mine să te prezint șefului!”

L-am întrebat:

-          Cât mă costă ?

El a spus:

-          Pentru mine o bere! Cu dânsul te vei înțelege!

M-am dus plin de speranță fără să mă gândesc la plată. Acolo am ajuns în fața unui birou, unde scria pe ușă ”Șeful cadrelor” și un om gras ne-a primit înăuntru:

Vecinul a spus:

-          Tovarășe șef, el este omul! Apoi a salutat și a ieșit.

Omul s-a uitat atent la mine și m-a întrebat:

-          Vrei să te angajezi?

Am îngăimat:

-          Da, vreau!

-          Tatăl tău are un vițel, nu? Ca să te angajez aduci vițelul!

Am zis:

-          Tovarășe șef, dar nu putem tăia vițelul fără hârtie de la medicul veterinar!

Dânsul:

-          Faceți ce știți, dar miercuri să fiți cu animalul la abator, iar eu te angajez până la sfârșitul săptămânii! Ai înțeles? Ce am vorbit acum rămâne între noi! Încă ceva:

-          La abator o să vă aștepte un om de-al meu, iar după ce predați vițelul, vii cu hârtia la mine! Asta este tot! La revedere!

           Am ieșit năuc din biroul său, iar afară am stat un pic să-mi revin. Nu-mi venea să cred că trebuie să dăm vițelul!

          Apoi am ajuns la drumul principal, am luat autobuzul spre Câmpia Turzii și apoi cursa spre sat din autogară. Tremurând tot le-am spus părinților condiția. Tata a strigat:

-          Nu!

Mama a zis:

-          Ioane, fă tot ce poți pentru binele copilului nostru!

Tata s-a înmuiat și a îngăimat înăbușit:

-          Bine!

S-a dus apoi la tehnicianul veterinar care era neam cu mama, au venit amândoi, au

intrat în grajd și au tilăvit vițelul. Cu lacrimi în ochi tata a spus:

-          Acum este al tău!

-          Tovarășe maistru mi-a fost așa de rușine și mi-a venit să plâng.

 A doua zi medicul veterinar i-a dat tatei trimiterea pentru sacrificare. Miercuri am

fost cu căruța la abator. Acolo ne aștepta un om. Ne-a întrebat cine suntem, a intrat cu tata înăuntru și după cam o jumătate de oră tata a ieșit cu adeverința că a predat vițelul, s-a urcat în căruță și dus a fost.

          Eu m-am dus la fabrică la biroul șefului. Acesta, mulțumit, m-a primit și mi-a dat foaia de angajare. Toată săptămâna am umblat să-mi fac analizele medicale, iar sâmbătă am primit hârtia că ”am fost angajat cărător la secția uzină”, iar de luni m-am prezentat la lucru.

          Omul se opri  ca să-și tragă sufletul, iar maistrul își aminti că un unchi de-al lui ia spus că șeful de cadre i-a cerut băiatului său, care era tânăr ofițer, 1200 de lei ca să-i angajeze nevasta. Atunci nu dăduse importanță acelei întâmplări. Acum aștepta ca tânărul să continue relatarea.

Acesta spuse:

-          Tovarășe maistru, după câteva luni m-am mutat cu nevasta cu chirie, aproape de fabrică. Într-o zi ea mi-a zis:

-           Lică, vreau și eu să lucrez! Nu pot sta toată ziua fără să fac ceva!

I-am dat dreptate și m-am dus la șeful de cadre care m-a primit zâmbitor.

-          Tovarășe șef, i-am zis, mă poți ajuta să o angajez și pe nevasta mea? Te rog!

 Șeful mi-a spus direct:

-          Da! Vreau un porc gata pregătit! Ia-ți liber sâmbătă, iar duminică pe înserat

trimit eu pe același om să-l aducă. Explică-mi cum se ajunge la voi!

I-am explicat, apoi m-am dus acasă, la gazdă, și am trimis-o pe nevastă-mea să-i lămurească pe ai mei. Sâmbătă mi-am luat liber. Am lucrat două zile eu, nevasta, părinții și măcelarul să pregătim tot. Duminică, când se îngâna ziua cu noaptea, o mașină de teren a  oprit la poarta noastră. Am ieșit. Era același om ca la abator. Am încărcat totul în mașină și, pe când să plece, tata a zis:

-          Nu-i iei și pe copiii ăștia?

Omul s-a uitat hulpav la nevasta mea și a zis:

-          ”Ba da!”

Eu am urcat primul, iar el a strigat:

-          Las-o pe ea să urce prima!

M-am făcut că nu aud, gândindu-mă că la un hop poate să pună mâna pe ea. S-a urcat apoi și nevasta, iar omul, plin de nervi, ne-a dus și pe noi, înjurând la tot pasul.

 Maistrul:

-          Și de ce s-a înfuriat șeful de cadre pe tine?

Tânărul:

-          Acum urmează să vă spun acest lucru! Vă rog să-mi mai dați un pahar de sifon!

După ce se răcori continuă:

-          Acum două luni, m-am întâlnit cu vărul meu Aurel în stația de autobus! Era

îmbrăcat elegant și tot numai un zâmbet. Curios, l-am întrebat:

-          Măi, Aurele, de ce ești așa bine dispus și fercheș ?

 Vărul meu, cu un zâmbet larg:

-          Mă duc să-mi rezolv cu actele apartamentului!

 Luat prin surprindere, am zis:

-          De când ai tu apartament? Doar te-ai angajat în fabrică după mine! Eu aștept de

peste doi ani și, azi-mâine va naște nevasta și tot nu am primit apartament! Tu cum ai făcut?

           Vărul meu s-a uitat cu superioritate la mine și mi-a șoptit:

-          Vorbește mai încet! Nu poți  să știi cine ne ascultă! Am uns acolo unde trebuie!

Să vii peste o lună la mine în vizită și o să te învăț ce trebuie să faci!

-          Eu așa am făcut, tovarășe maistru! Am mers cu nevasta în vizită. Apartamentul

era mic, dar era al lor. Când mi-a spus vărul meu la cine trebuie să mă duc nu m-am mirat, însă când mi-a spus condiția, adică :

-          Să lucrez timp de două săptămâni de la 7 dimineața la șapte seara, cu mâncare

adusă de acasă, la construcția vilei, am crezut că turbez! Mi-am zis în gând:

-          Tu-i mama lui de umflat! Pe ăsta nu-l mai satură nimeni! Ce, el și familia lui

mănâncă cu zece guri, nu cu o gură ca și noi? Plin de năduf am mai suduit o dată și apoi m-am gândit să-l trag pe sfoară.

 Maistrul, întrerupându-l:

-          Măi, băiete, măi! Nu te-ai gândit cu cine te pui?! Vezi în ce situație ai ajuns?! Și

 se uită cu condescendență la el.

          Tânărul:

-          Tovarășe maistru, m-am dus la șeful de cadre, l-am rugat să mă ajute cu

 apartamentul.  Dânsul mi-a promis tot sprijinul, însă cu o condiție: să-mi iau concediu două săptămâni și...

Maistrul:

-           Să lucrezi ca un rob la casa lui!

Muncitorul:

                - Da, așa este! I-am promis!

          După câteva zile m-a chemat la dânsul și mi-a spus că totul este aranjat. Să mă duc să-mi închei contractul.

Maistrul se gândi că șeful de cadre avea nevoie urgentă de mână de lucru gratis.

-          Însă, continuă muncitorul, în cele două săptămâni mi-am pus apartamentul la punct.

Maistrul:

-          Și așa s-a ajuns aici! Vei pierde și locul de muncă și apartamentul!

 Bărbatul, cu o voce stinsă:

-          Așa este, însă m-am răcorit!

Maistrul:

-          Rămâi la mine în birou! am să încerc să te ajut! Nu promit nimic! Apoi ieși, se

duse în hală la șeful scaunului unde lucra tânărul, îi spuse că acesta se simte rău și să-l înlocuiască. Plin de speranță se îndreptă spre biroul directorului. Acesta era singurul care-l mai putea ajuta.

 După ce secretara l-a anunțat, a intrat la director. Acesta era un bărbat înalt, grizonant, chiar frumos și destul de înțelegător. Directorul l-a întrebat:

-          S-a întâmplat ceva la uzină? Pot să te ajut?

 Maistrul i-a răspuns:

-           Tovarășe director, totul este în regulă. Vă rog să-mi acordați câteva minute pentru o discuție confidențială.

          Directorul l-a poftit să ia loc pe un fotoliu, s-a așezat și el în celălalt și i-a șoptit:

-          Să vorbim încet, arătând spre ușa anticamerei.

Maistrul s-a prins că secretara îl spiona la ordinul cuiva, pe director și în șoaptă a spus:

-          Tovarășe director, vă rog să-l ajutați pe prostuțul acela! Este un tânăr care

promite!

           Directorul răspunse:

-          Am auzit eu că șeful de cadre ia mită, dar am crezut că sunt doar vorbe. Chiar

unul care a fost activist de partid mi-a spus că i-a cerut bani ca să-i angajeze soția, însă nu am crezut. Dar acum încep să cred și să mă minunez de lăcomia acestuia!

           Maistrul îl întrebă:

-          Dumneavoastră unde locuiți?

Directorul, surprins, replică:

-          După cum știi stau cu chirie în una din casele fabricii! Dar de ce mă întrebi?

Maistrul:

-          Fiindcă eu stau într-o casă făcută cu împrumut de stat și plătesc încă rate, iar el își face o casă cu două etaje! Nu este cinstit!

          Directorul:

-          Ai dreptate! Să încercăm să-l ajutăm pe băiat! Și se ridică îndreptându-se spre

birou. După ce s-a așezat și-a prins capul în mâini și s-a gândit la o soluție. Uitându-se pe hârtiile de pe birou, s-a luminat la față și l-a chemat mai aproape pe maistru, zicându-i:

-          Am găsit! Unul dintre muncitorii propuși pentru școala de maiștrii cu scoatere din

 producție a renunțat, așa că-l putem trece pe ”prostuțul ăla” în loc. Hârtia este deja semnată și parafată și am să-l înscriu chiar eu. Șeful de cadre nu o să-l mai vadă un timp prin fabrică. Așa am rezolvat favorabil ceva ce se putea transforma într-o dramă.

           Maistrul se uită cu mulțumire la director și zise:

-          Tovarășe director, de ce m-ați ajutat?

Directorul, zâmbind:

-          Deoarece, în sfârșit, șeful de cadre și-a găsit nașul!

Iar maistrul completă :

-          Șeful de cadre a uitat că ”orice naș își are nașul!”

Cei doi bărbați s-au uita complice unul la celălalt și au izbucnit în râs.

Secretara, o femeie micuță și slăbuță care stătuse lipită cu urechea de ușa cabinetului directorului ca timbru` de scrisoare, când îi auzi pe cei doi veselindu-se, fugi la biroul său, se așeză pe scaun și încălțându-și pantofii de lac negru cu toc, se gândi cu spaimă:

-          Ce am să-i raportez șefului de cadre ? Iar apoi își zise cu năduf:

-          Sigur au vorbit despre femei, iar acum râd ca doi cai !

Rodica Miorica Bocoș|