Bunicul meu-vedetă la Fabrica de Sticlă

     Bunicul meu a muncit în perioada 1973-1997, ca majoritatea bunicilor, la una dintre fabricile din  Turda. Oraş industrial cu renume, în perioada comunistă mai ales, se mândrea cu numeroase fabrici, între care şi Fabrica de Sticlă. La această fabrică a muncit bunicul meu peste douăzeci de ani, la secţia tâmplărie. Era oarecum mai bine decât la celelalte secţii, deoarece nu trebuia să suporte căldura infernală de la secţia de turnătorie, sau frigul de la secţia de sortare.

     De lucru avea mult, uneori mult peste capacitatea de muncă a unui om în opt ore. Norma era sfântă şi toată lumea era stresată să o îndeplinească. Şefii de secţie, maiştrii, inginerii şi alţi şefi aveau „menirea” de a le aminti acest lucru , adică de a-i stresa la greu.      Cum viaţa era grea în perioada „răposatului”, cum s-a exprimat bunicul, ulterior m-a lămurit că era vorba despre Nicolae Ceauşescu, toată lumea se descurca cum putea. Locul de muncă era de fapt „piaţa neagră”, în interiorul căreia se derulau micile afaceri şi anume bunul prieten de la turnătorie „uita” în servieta bunicului un set de pahare, doamna de la pictură o vază şi tot aşa. Normal că nici bunicul nu rămânea dator. Fie un scăunel discret, un  pumn de cuie.

     Într-una din zile se face că maistrul de la secţia de pictură îi spune bunicului să-i facă până la sfârşitul săptâmânii un birou pentru fiica acestuia. „Nea Vasile, te iau sub protecţia mea şi boier eşti!”.

Normal că nu a fost scutit de normă în acea săptămână. Munca în plus şi „după perdea” i-a luat bunicului mult timp şi l-a costat ulterior o sancţionare.

     Coincidenţa face că în urma unei şedinţe urgente li s-a adus la cunoştinţă faptul că nu au randament şi că vor suporta consecinţele. De asemenea pentru a fi „stimulaţi” să fie mai eficienţi, şefii de secţii devin un fel de detectivi „înarmaţi”, cu aparate de fotografiat. Cine nu-şi îndeplineşte norma în acea săptămână este fotografiat şi aşezat la „panoul ruşinii”.

Bunicul se ştia „protejat”, prin urmare nu s-a stresat cu îndeplinirea normei zilnice, ci s-a concentrat să finalizeze biroul pentru fiica şefului.

     La sfârşitul săptămânii, SURPRIZĂ! Cine este la panou- bunicul, unul dintre codaşii acelei săptămâni. Apoi a urmat mustrare, stat peste program, doar era „protejat”.

Aşa a ajuns bunicul meu vedetă.

 Premiul III: Alessandro Passtochi (Școala Gimnazială Mihai Vodă, Mihai Viteazu)