Fără partid nu eşti fruntaş
“Eram undeva pe la începutul
anilor 80’, lucram la Electroceramica, la secţia aparataj electric (DRVL). În
fiecare an erau selectaţi primii 3 muncitori fruntaşi în producţie, iar primul
dintre ei avea poza afişată în panoul de onoare al fabricii, aflat la intrarea
în fabrică. În acel an, poza mea era afişată deoarece am fost muncitorul
fruntaş.
Într-o zi un secretar de partid al PCR
bine cunoscut şi temut, aflat într-un control la fabrică, a observat fotografia
mea pe panoul de onoare şi bineînţeles a întrebat secretarul de partid pe
secţie, cine sunt şi dacă sunt membru de partid, astfel aflând că nu eram membru
PCR. Zilele următoare am fost întrebat dacă doresc să devin membru de partid,
lucru de neimaginat pentru mine. Eu eram un luptător împotriva regimului
comunist şi, de asemenea, am susţinut că nu pot să mă fac membru de partid deoarece
sunt creştin ortodox. Datorită acestui fapt, mi-a fost retrasă poza de pe panoul
de onoare, fiind înlocuită cu cea a unui membru PCR.”
(poză retrasă din panoul de onoare)
Aparenţa
mai importantă că esenţa
“Tot undeva după 1980, s-a
aflat că Ceauşescu va trece cu elicopterul peste zona Turzii, mergând către
Cluj-Napoca, aşa că am fost aduşi de la fabrică în nişte lanuri de porumb din
comuna Tureni, care erau de altfel culese. Am fost împrăştiaţi în lanuri în aşa
fel ca să pară că noi culegem porumbul, iar în momentul în care elicopterul va
trece pe deasupra, Ceauşescu va vedea oamenii muncind. După ce elicopterul a
trecut, am fost trimişi înapoi la fabrică. Astfel se proceda pentru ca Ceauşescu
să vadă oamenii muncind.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu